A murit fondatorul shaormeriilor Mama Manu din Cluj

1

Fondatorul unuia dintre cele mai vechi lanțuri de fast-food din Cluj s-a stins miercuri, 29 octombrie 2025. Este vorba despre Ryad Almasri, fondatorul lanțului Mama Manu, care a încetat din viață la vârsta de 65 de ani. Vestea tristă a fost anunțată de echipa sa, care a transmis un mesaj emoționant despre omul care a clădit un adevărat simbol al Clujului.

„A fost un om cu suflet bun, mereu aproape de oameni și de comunitate. Îi vom păstra amintirea cu respect și recunoștință pentru tot ceea ce a însemnat pentru cei din jurul lui și pentru ceea ce a reușit să clădească prin Mama Manu, alături de oameni dragi lui”, au transmis cei din echipa Mama Manu pe pagina de Facebook.

De asemenea, echipa a anunțat că, în semn de omagiu și recunoștință, toate încasările din ziua de miercuri vor fi donate către case de copii, ONG-uri sau oameni aflați în nevoie.

Potrivit anunțului, cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu îl pot face vineri, la ora 15:00, la Cimitirul Islamic din Bonțida, unde va avea loc înmormântarea.

De asemenea, clujenii care vor să transmită un mesaj familiei pot scrie la adresa hamude@mamamanu.ro sau pot merge direct la sediul din Str. București nr. 25, Cluj-Napoca.

Ryad Almasri s-a stabilit în România în 1993 și a devenit un antreprenor cunoscut în Cluj-Napoca. Afacerile sale în industria fast-food-ului au început în Timișoara, iar ulterior el a adus brandul Mama Manu la Cluj, unde a deschis mai multe restaurante.

Vezi și:

Piața muncii în 2025: Care sunt cele mai căutate abilități digitale și de inteligență artificială ale momentului


banner