Iarna pare că refuză să plece din Munții Apuseni. La Cabana Vlădeasa a nins din nou, chiar în mijlocul lunii mai, iar peisajul s-a transformat spectaculos peste noapte.
Administratorii cabanei au lansat și o invitație pentru iubitorii muntelui și ai zăpezii: „Hai afară la zăpadă… Pe sezonul ăsta ar putea fi ultima!”. Fenomenul meteo neobișnuit pentru această perioadă a atras rapid atenția turiștilor și a pasionaților de drumeții.
Stratul de zăpadă depus în zona montană oferă imagini spectaculoase, iar cei care vor să vadă în timp real cum arată vremea la altitudine pot urmări camerele live de la Cabana Vlădeasa.
Imagini LIVE de la Cabana Vlădeasa:
Cabana Vlădeasa LIVE
Meteorologii au anunțat în ultimele zile o răcire accentuată a vremii în zonele montane, iar la altitudini mari precipitațiile s-au transformat în ninsoare. La Vlădeasa, temperaturile scăzute au creat din nou un decor autentic de iarnă, rar întâlnit în luna mai.
U Cluj – Universitatea Craiova, finală de foc în Cupa României – duel decisiv pentru trofeu și titlu
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:



















