ACCIDENT GRAV: Un copil de 10 ani, singurul supraviețuitor după ce mașina familei sale a intrat sub roțile unui TIR

0

Un copil de 10 ani și-a pierdut familia într-un grav accindent rutier produs între Huedin și Brăișor.

Un autoturism a intrat în mod inexplicabil pe contrasens direct sub roțile unui TIR care circula din sens opus.

La fața locului au ajuns în scurt timp o autospecială, două echipaje SMURD, un echipaj SAJ și un elicopter SMURD.

Pompierii au găsit la fața locului două persoane adulte încarcerate, care prezentau traumatisme incompatibile cu viața. În afara autoturismului erau doi copii, dintre care o fetiță de 6 ani prezenta traumatisme incompatibile cu viața, fără posibilitatea de aplicare a manevrelor de resuscitare.

Un băiat de 10 ani, stabil hemodinamic, a fost consultat la fața locului și a fost transportat la spital de către un echipaj SAJ.

Victimele accidentului veneau din Italia și se îndreptau spre Republica Moldova.

Şoferul camionului a declarat pentru PRO TV că a frânat, însă nu a putut evita dezastrul: “Eu mergeam spre Oradea, încărcat cu sârmă. S-a băgat pe contrasens. Eu, când am văzut că s-a băgat, am blițat, am claxonat. Nu a reacţionat absolut nimic”.

banner