Aeroporturile europene se așteaptă să piardă în medie în acest an 42% din pasageri și 35% din venituri

0

Aeroporturile din toată lumea sunt puternic afectate de restricțiile de circulație determinate de pandemia COVID-19. Consiliului Internațional al Aeroporturilor (ACI) crede că semne de revigorare a industriei ar putea apărea de-abia începând cu al treilea trimestru al anului curent. O relansare înspre nivelurile de dinaintea începerii crizei ar fi posibilă, totodată, de-abia începând cu al doilea semestru al anului 2021, se arată într-un comunicat de presă al Aeroportului Internațional “Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

Potrivit directorului Aeroportului clujean, David Ciceo, care a participat la o reuniune online a boardului mondial al ACI, organizația se așteaptă ca aeroporturile europene să piardă în medie în acest an 42% din pasageri și 35% din venituri.

Cifre oarecum în același registru înregistrează și aeroporturile de pe celelalte continente.

Deși impresionante ca anvergură, este de așteptat că pierderile menționate nu se vor distribui uniform la nivelul fiecărui aeroport din regiune și că aeroporturile mici și mijlocii vor fi cele mai afectate. Este de asemenea, de așteptat ca traficul intern să se refacă mai repede decât traficul extern, afirmă David Ciceo.

Industria aviației cere sprijinul statului

Față de situația creată, în cadrul ședinței au fost trecute în revistă măsurile luate până acum de autorități pentru susținerea industriei aviației.

Măsurile luate până acum de autoritățile naționale merg de la acordarea de asistență financiară directă pentru aeroporturi (SUA, Singapore, Hong Kong, Noua Zeelandă etc.) la facilități fiscale sub forma scutirii sau reducerii taxelor datorate statului de către aeroporturi (Canada, Brazilia și alte țări latino-americane) sau facilități pentru amânarea plății ratelor și a altor obligații financiare curente.

Cu toate acestea, la nivelul continentului european, nu au fost luate încă măsuri de susținere care să vizeze direct aeroporturile, ci doar o serie de măsuri indirecte de care ar putea beneficia și acestea – relaxarea regulilor cu privire la ajutoarele de stat, susținerea angajaților intrați în șomaj tehnic, facilitarea unor întârzieri la plata ratelor și a taxelor datorate etc.

Față de situația creată, ACI Europe a prezentat în cadrul ședinței un document de poziție pentru susținerea industriei aviației în Europa, care a fost convenit în prealabil cu toți marii stakeholderi de la nivel european – Airlines for Europe (A4E), Airline Catering Association (ACA), Airports Council International (ACI EUROPE), Airport Services Association (ASA), The European Travel Agents’ and Tour Operators’ Associations (ECTAA), European Regions Airline Association (ERA), EU Travel Tech (EUTT) și European Travel Retail Confederation (ETRC).

Prin acest document se solicită Comisiei Europene și celorlalte instituții ale UE să întreprindă demersuri pe lângă statele membre pentru a susține industria aviației în fața crizei de lichidități care se prefigurează și acordarea de sprijin financiar pe termen scurt.

În plus, se solicită un plan de măsuri pe termen mediu și lung pentru redresarea acestei industrii.

În cadrul ședinței a fost adoptată o rezoluție prin care dincolo de demersurile care vor fi întreprinse pe lângă statele membre s-a decis să se intervină pe lângă o serie de organizații internaționale cum ar fi Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO), World Economic Forum (WEF) etc. pentru a acorda aeroporturilor asistența de care au nevoie pe termen scurt și a susține redresarea acestora pe termen mediu și lung.