Aleargă pentru viață: Clujul susține primul centru de îngrijiri paliative pediatrice din România

0

Pe 31 mai 2025 Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, împreună cu Asociația „Sfântul Nectarie”, organizează cea de-a doua ediție a Crosului Inimilor Mari, un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru construirea primului centru de îngrijiri paliative pediatrice gratuite din România – Centrul „Sfântul Hristofor”.

De ce alergăm?

Alergăm pentru copiii care suferă de boli incurabile, pentru părinții care oferă îngrijire fără sprijin medical adecvat, și pentru ca niciun copil să nu mai fie nevoit să sufere în tăcere. Crosul Inimilor Mari susține dezvoltarea Centrului „Sfântul Hristofor” din Sânnicoară, județul Cluj – o premieră în sistemul de sănătate din România.

Centrul „Sfântul Hristofor” – un proiect unic în România

Aflat în construcție în localitatea Sânnicoară, comuna Apahida, Centrul „Sfântul Hristofor” va fi primul centru din România care oferă îngrijire paliativă gratuită, exclusiv pentru copii. Acesta va include:

  • saloane moderne și terapii personalizate
  • consiliere psihologică și suport pentru familii
  • zone de relaxare, joacă și tratamente specializate
  • nutriție clinică, oxigenoterapie și îngrijire neurologică

Proiectul își propune să ofere fiecărui copil nu doar tratament, ci și o copilărie demnă, trăită în siguranță și cu afecțiune.

Programul Crosului Inimilor Mari 2025

Locație: Parcul Central „Simion Bărnuțiu”
Data: Sâmbătă, 31 mai 2025

Evenimentul include:

  • 10:00 – Start Marele Cros (5 km, +14 ani)
  • 11:30 – Start Micul Cros (800 m, sub 14 ani)
  • 12:15 – Start Crosul Familiilor (800 m, copil + adult)
  • Activități recreative, ateliere de creație, tir cu arcul, gustări sănătoase
  • Momente artistice și concerte live

Cum poți susține cauza

 Participă la Cros – înscrierile sunt deschise
Donează în contul Asociației „Sfântul Nectarie” Cluj: