Digi24 (luni), Televiziunea Română (marți) şi Antena 3 CNN (miercuri) vor organiza, săptămâna viitoare, trei dezbateri distincte ale candidaţilor la alegerile prezidenţiale. Două dintre întâlniri vor fi chiar la Palatul Cotroceni, iar a treia la Palatul Parlamentului.
Seria de dezbateri organizată în săptămâna primului tur al alegerilor pentru preşedinţia România va începe luni, la Digi24. Televiziunea a anunţat că dezbaterea prezidenţială va fi găzduită de Palatul Cotroceni, va avea loc în Sala Unirii şi va începe de la ora 20.00.
Moderatori vor fi jurnaliştii Cosmin Prelipceanu şi Liliana Ruse. Până acum, au confirmat prezenţa la dezbatere George Simion, Nicuşor Dan, Crin Antonescu, Victor Ponta şi Elena Lasconi.
Emisiunea va dura trei ore şi va fi organizată în trei segmente: unul în care candidaţii vor vorbi despre o temă dată de moderatori, unul în care vor răspunde la întrebările jurnaliştilor şi ale colaboratorilor postului de televiziuni şi un moment al înfruntării.
Marţi, 29 aprilie, de la ora 19.30, candidaţii la preşedinţie vor fi invitaţi tot la Palatul Cotroceni de către Televiziunea Română. „Mai aşteptăm o singură confirmare din partea unui candidat care ne va comunica decizia cu trei zile înainte de dezbatere”, a spus Smaranda Vornicu, producătorul emisiunii, pentru publicația HotNews.
Moderatori vor fi jurnaliștii Ramona Avramescu şi Marian Voicu.
„Televiziunea Română va organiza dezbaterea finală cu candidaţii din turul întâi al alegerilor prezidenţiale din Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, în 29 aprilie 2025. Dezbaterea va fi difuzată, în direct şi simultan pe canalele TVR1, TVR INFO, TVR Internaţional şi TVR MOLDOVA. Totodată, televiziunea publică va oferi în mod gratuit semnal tuturor canalelor de televiziune interesate”, a transmis TVR, într-un comunicat de presă. Până în acest moment, trei televiziuni naţionale au cerut să preia semnalul televiziunii publice.
Dezbaterea de miercuri va fi organizată de Antena 3 CNN şi va avea loc la Palatul Parlamentului, în Sala C.A. Rosetti. Moderator va fi jurnalistul Mihai Gâdea. Organizatorii nu au vorbit, momentan, despre confirmările primite şi nici despre formatul dezbaterii.
Vezi și:
Sondaj pentru alegerile prezidențiale: Cine ar ajunge în turul II?
Alegeri 2025: Cel mai recent sondaj dezvăluie nume noi pe primele locuri
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: