Mii de aeronave Airbus A320 din întreaga lume trebuie supuse de urgență unei actualizări de software, după ce producătorul european a descoperit că radiațiile solare de intensitate ridicată pot afecta sisteme esențiale de comandă ale avionului. Decizia riscă să provoace întârzieri și anulări de zboruri, inclusiv în România, unde Wizz Air confirmă că o parte din flota sa este vizată.
UPDATE:
Reprezentanții companiei aeriene au transmis: «Wizz Air confirmă că actualizarea de software solicitată de Airbus a fost implementată cu succes în noaptea de 28-29 noiembrie pe toate aeronavele sale vizate din familia Airbus A320. Toate zborurile de sâmbătă au fost operate, fără alte perturbări anticipate ca urmare a acestei situații. „Siguranța rămâne prioritatea absolută a companiei aeriene și continuăm să menținem cele mai riguroase standarde în toate aspectele operațiunilor noastre”, a declarat Diarmuid O’ Conghaile, Chief Operations Officer la Wizz Air. „De asemenea, doresc să le mulțumesc colegilor noștri dedicați din WIZZ, care au lucrat neobosit pe parcursul nopții pentru a efectua actualizările rapid și eficient. Devotamentul lor a făcut posibil ca pasagerii noștri să călătorească conform planului, în ciuda provocărilor întâmpinate”, a adăugat O’ Conghaile.»
Airbus a transmis vineri că a ordonat „fără întârziere” actualizarea software-ului pentru aeronavele din familia A320, cel mai utilizat model din flota globală. Potrivit informațiilor din industrie, peste 6.000 de aeronave sunt impactate, reprezentând mai mult de jumătate din avioanele A320 aflate în serviciu.
Măsura vine după un incident recent care a arătat că exploziile solare (solar flares) pot corupe date critice ale sistemelor de control al zborului. Problema este legată de un computer de zbor care transmite comenzile pilotului către suprafețele de control, un element fundamental în arhitectura „fly-by-wire” a modelului A320.
Wizz Air: „Unele zboruri din acest weekend pot fi afectate”
Wizz Air, unul dintre cei mai mari operatori europeni de aeronave Airbus A320 și compania cu cea mai extinsă prezență pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, confirmă oficial că o parte din flota sa necesită actualizarea software-ului.
Operatorul a anunțat că a programat imediat lucrările de mentenanță, conform cerințelor Airbus și ale autorităților de siguranță aeriană. În acest context, zborurile programate în zilele următoare pot suferi întârzieri, modificări sau anulări.
Compania precizează că pasagerii care au rezervat direct prin site sau aplicație vor fi notificați în caz de schimbări. Wizz Air subliniază că siguranța clienților și a echipajelor rămâne prioritatea absolută.
Impact semnificativ pentru Cluj-Napoca
La Cluj-Napoca, unde Wizz Air operează zeci de rute, efectele pot fi considerabile. În plin sezon de iarnă, când cererea de locuri este ridicată, orice scoatere temporară a aeronavelor din serviciu poate genera întârzieri sau anulări, afectând mii de pasageri.
Actualizare rapidă, dar cu efecte majore
Deși actualizarea software este descrisă ca fiind „tehnic simplă”, multe aeronave trebuie readuse la o versiune anterioară a sistemului, iar operațiunea trebuie finalizată înainte de revenirea lor în serviciu. Intervenția durează aproximativ două ore pentru fiecare avion, însă programarea simultană a lucrărilor la nivel global este dificilă.
Industria aviatică se confruntă deja cu lipsă de personal și întârzieri în mentenanță, iar această măsură suplimentară ar putea provoca perturbări în Europa, SUA, Asia și Oceania.
Incidentul care a declanșat alertarea globală
Decizia Airbus a fost declanșată de un incident din octombrie, când un Airbus A320 al JetBlue, aflat pe ruta Cancun – Newark, a înregistrat o pierdere bruscă și necomandată de altitudine. Mai mulți pasageri au fost răniți, iar aeronava a aterizat de urgență în Florida. Autoritățile americane investighează cazul, iar Airbus a extins verificările la nivel mondial.
Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației a emis o directivă de urgență, care face obligatorie actualizarea software-ului.
Wizz Air: siguranța rămâne prioritatea numărul unu
În comunicatul transmis, Wizz Air reafirmă că siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor este „prioritatea absolută” și că toate măsurile sunt implementate cât mai rapid pentru a minimiza impactul asupra călătoriilor.
Vezi și:
Bazinul de înot din Gherla a fost finalizat – Un proiect modern pentru educația sportivă
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:
















