Alianța Dreapta Unită a fost oficializată azi. Din alianță fac parte USR, Forța Dreptei și PMP. Liderii Dreptei Unite spun că vor să construiască o alternativă atât la extremismul rusofil, cât și la ceea ce ei au numit corupția manifestată de actuala guvernare.
Deja, în județele din Transilvania, această alianță a început să funcționeze la nivel informal, spune președintele Forței Drepte Mureș, Mihai Farcaș.
Liderii alianței au stabilit și cele 12 priorități politice care vor fi asumate de noua structură politică:
România, cu adevărat în Schengen
Un trai european pentru români. Stabilitate economică prin trecerea la Euro, prosperitate prin industrializare, comerț și inovare
Reforma statului și anticorupția vor continua
Democrație, drepturi fundamentale și stat de drept – apărăm Uniunea împotriva derapajelor iliberale chiar la noi acasă
Sănătate și Educație pentru români la standarde europene
Fonduri UE pentru modernizarea României, cheltuite mai eficient și cu impact mai mare
Agricultură și clasa de mijloc din rural – aducem finanțarea pentru fermele de familie la nivel european
Unirea cu Moldova în Uniunea Europeană
Ne asumăm rolul de țară mare – contribuția României la reforma UE
Apărăm drepturile românilor lucrători în Europa la venituri și pensii decente
O Europă prosperă cu un mediu curat
Armatele europene, mai bine integrate în NATO și mai bine pregătite să răspundă împreună provocărilor.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:















