Stațiunea de Cercetare Horticolă a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca găzduiește o pepinieră impresionantă, parte a proiectului de reconversie urbană inițiat de compania IULIUS.
Aproape 700 de arbori maturi, inclusiv specii rare și deosebit de rezistente, cresc aici de un an și jumătate. Acești copaci vor fi transplantați în viitorul complex multifuncțional care va înlocui fosta platformă industrială Carbochim, proiect cu o valoare de jumătate de miliard de euro.
Proiectul IULIUS, care transformă un spațiu industrial într-o oază verde, va cuprinde 5,2 hectare de spații verzi și peste 100.000 de plante decorative. Pe lângă beneficiile estetice, arborii vor contribui semnificativ la îmbunătățirea calității aerului, oferind umbră și frumusețe naturală celor care vor lucra sau vizita zona.
În pepiniera IULIUS cresc specii precum metasequoia, platani, tei, ginkgo biloba și stejari piramidali, unele dintre acestea având până la 60 de ani. Aceste exemplare impresionante, selectate pentru rezistența și adaptabilitatea lor, sunt pregătite să transforme spațiul urban într-o grădină luxuriantă din prima zi de la deschidere.
Copacii sunt aclimatizați cu ajutorul unei tehnici inovatoare care permite transplantarea în orice anotimp. Parteneriatul cu USAMV Cluj-Napoca oferă studenților oportunități valoroase de studiu și practică, contribuind astfel la formarea viitoarei generații de ingineri horticol.
Un proiect pentru întreaga comunitate
Pe lângă arborii aduși din Italia și cei recuperați de pe fosta platformă Carbochim, proiectul include și dezvoltarea infrastructurii auto, velo și pietonale. Un nou pod rutier, două pasarele pietonale peste râul Someș, piste velo și intersecții modernizate sunt doar câteva dintre investițiile menite să integreze acest spațiu în viața orașului.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: