PUZ-ul pentru aquapark-ul din cartierul Grigorescu va ajunge pe masa Consiliului Local, în ședința de vineri, 17 ianuarie 2025. Dacă proiectul va primi avizarea favorabilă a planului urbanistic, va urma etapa realizării proiectului tehnic, precum și a procedurilor specifice în vederea execuției lucrărilor în teren.
Viitorul aquapark urmează să fie amenajat pe o suprafață de peste 5 hectare. Terenul este localizat în vestul intravilanului municipiului Cluj-Napoca, pe malul sudic al Someșului.
Aquapark-ul va fi construit din corpul clădirii principale, care va fi funcțional pe tot parcursul anului și va fi compus din vestiare, spații de alimentație publică, ansamblu de wellness și spa, sala de fitness, aerobic și cycling, dar și un ansamblu de bazine acoperite.
Construirea aquaparkului din Cluj-Napoca este prevăzută în Strategia integrată de dezvoltare urbană Cluj-Napoca (SIDU) 2021-2030. De asemenea, potrivit prevederilor Planului urbanistic general, în zona vestică a municipiului Cluj-Napoca, pe amplasamentul ştrandului Sun, este reglementată o zonă verde cu caracter tematic (aquapark).
Vezi și:
Primăria Cluj-Napoca anunță modalitățile de plată a taxelor și impozitelor locale
Adio petarde și artificii: Emil Boc propune o lege pentru interzicerea lor
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: