Ziua funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a, luni 19 septembrie 2022, reprezintă cea mai mare provocare de securitate din istoria poliției britanice. Peste 500 de demnitari din întreaga lume participă luni, la Westminster Abbey din Londra, la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a.
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la funeraliile de stat ale Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a organizate la Westminster Abbey din Londra. De asemenea, vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Principele Radu, împreună cu Principesa Elena şi soţul său, Alexander Nixon.
În acest timp, poliția și autoritățile din Londra se pregătesc să dea piept cu cea mai mare provocare de securitate din istoria lor. Șefii poliției și medicii londonezi se pregătesc, însă, pentru un adevărat coșmar în materie de securitate.
Pentru ei este cea mai mare provocare din istorie: trebuie să pună în balanță nevoia de a-i proteja pe liderii și demnitarii lumii și dorința publicului de a-și plânge regina la care a ținut atât de mult.
La înmormântarea de stat a Reginei Elisabeta a II-a, de la catedrala Westminster Abbey din centrul Londrei, locul tradițional de încoronare și de înmormântare pentru monarhii englezi, sunt așteptate să participe aproximativ 2.000 de persoane.
Programul funeraliilor, pregătit cu meticulozitate, este următorul:
- 6:30 ora locală (5:30 GMT) – Se încheie expunerea sicriului pentru public la Palatul Westminster, pe unde sute de mii de oameni au trecut începând de miercuri pentru a-i aduce un ultim omagiu suveranei.
- 8:00 (7:00 GMT) – Invitaţii care participă la slujba de înmormântare încep să sosească la Westminster Abbey.
- 10:44 (9:44 GMT) – Sicriul Elisabetei a II-a părăseşte Parlamentul britanic şi se îndreaptă în procesiune funerară spre abaţie, însoţit de noul rege Charles al III-lea şi cei trei fraţi ai săi – Anne, Andrew şi Edward -, precum şi fiii săi, prinţul William şi prinţul Henry.
- 11:00 (10:00 GMT) – Începe ceremonia religioasă în faţa a aproximativ 2.000 de invitaţi, oficiată de decanul de la Westminster, David Hoyle. Predica va fi rostită de Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, şeful spiritual al Bisericii Anglicane, al cărei cap oficial este monarhul britanic; premierul britanic, Liz Truss, va citi un text religios.
- 11:55 (10:55 GMT) – Un sunet de goarnă va marca începutul celor două minute de reculegere care vor fi ţinute în toată Marea Britanie.
- 12:00 (11:00 GMT) – Ceremonia se încheie cu intonarea imnului naţional.
- 12:15 (11:15 GMT) – Sicriul va pleca în procesiune funerară de la Abaţie până la Wellington Arch, în Hyde Park. Big Ben, celebrul clopot din turnul Palatului Westminster, va bate la intervale de un minut în timpul procesiunii.
- 13:00 (12:00 GMT) – Sicriul va fi transferat într-un dric pentru ultima călătorie la Castelul Windsor, la aproximativ 35 de kilometri vest de Londra.
- 15:00 (14:00 GMT) – Sicriul ajunge la castel şi distanţa de cinci kilometri de pe Long Walk, aleea care duce la reşedinţa regală, va fi parcursă pe jos.
- 16:00 (15:00 GMT) – Trupul neînsufleţit al Elisabetei a II-a este dus în Capela St George din castel, unde aproximativ 800 de invitaţi participă la o ceremonie religioasă oficiată de decanul de Windsor, David Coney. La finalul slujbei, sicriul va fi mutat în cripta regală a capelei, unde este înmormântat şi soţul reginei, prinţul Philip, care a murit în 2021 la vârsta de 99 de ani.
- 19:30 (18:30 GMT) – Elisabeta a II-a va fi înmormântată alături de prinţul Philip în cadrul unei ceremonii private la care vor participa membri ai familiei regale. Pe lespedea de marmură a mormântului ei vor fi gravate cuvintele: „Elizabeth II 1926-2022”.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: