VIDEO A început TIFF la Cluj – Gala de deschidere l-a omagiat pe actorul Florin Piersic

2

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a deschis oficial porțile celei de-a 24-a ediții vineri seară, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, într-o atmosferă festivă, încărcată de emoție. Evenimentul a fost marcat de un omagiu special adus marelui actor Florin Piersic, care a primit Premiul de Excelență pentru întreaga sa carieră cinematografică.

În fața a peste 3.500 de spectatori, Piersic a urcat pe scenă pentru a primi distincția din partea organizatorilor TIFF. Cu o carieră de peste 50 de ani în cinematografie, actorul a fost apreciat pentru contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea și promovarea filmului românesc. În cadrul ceremoniei, Piersic a fost însoțit de fosta sa soție, Anna Szeles, și de fiul lor, Daniel, într-o reuniune emoționantă ce a adus un plus de căldură evenimentului.

Deschiderea oficială a fost completată de un spectacol de dans aerian susținut de compania belgiană Theater Tol, care a transformat Piața Unirii într-o scenă impresionantă, cu dansatori suspendați în aer și a oferit un moment de neuitat publicului prezent.

TIFF aduce anual la Cluj-Napoca iubitorii de film din toată țara, precum și personalități marcante ale cinematografiei românești și internaționale, într-o celebrare a artei și culturii.

Vezi și: VIDEO Proiecție TIFF 2025: Iuliu Hossu – Înregistrări secrete

Ziua Maghiară la TIFF: Filme de neratat, sesiuni de q&a și legendarul regizor Béla Tarr