Bilanț al Băncii Regionale pentru Alimente Cluj – Mai mult de 1 400 tone de alimente au fost colectate în 2024

1

1 483 de tone de produse alimentare au fost donate anul trecut în cele 4 județe
deservite de Banca Regională pentru Alimente Cluj. E vorba despre Sibiu, Bistrița-
Năsăud, Cluj și Alba. Alimentele au ajuns la 117 asociații neguvernamentale care le- au distribuit spre beneficiarii lor.

În total, 2.967.444 porții de mâncare au fost astfel salvate de la risipă, cu 32,84% mai
multe decât în 2023. Valoarea comercială a cantității de alimente salvate de la
aruncare în 2024 a depășit astfel 24.000.000 lei, adică echivalentul a peste 4.800.000
euro.

Aceste alimente au ajuns la aproape 40.000 de beneficiari: copii și vârstnici în situații
vulnerabile, persoane cu dizabilității, în risc de excluziune socială sau fără adăpost,
refugiați, persoane cu dependențe de substanțe și persoane din comunități
marginalizate pe criterii de discriminare.

Doar în cadrul Colectei de Crăciun din 2024 oamenii cu suflet mare au donat, în
județele Cluj, Alba, Sibiu, Bistrița-Năsăud, peste 156 tone de alimente, iar la nivel
național Colecta de Crăciun a totalizat mai bine de 626 tone. De la an la an și de la
colectă la colectă, cantitățile cresc. Spre exemplu, la Colecta de Crăciun din 2024 s-a
înregistrat o creștere cu peste 100% față de activitatea similară derulată înainte de
Paște și cu aproape 300% mai mult față de Colecta de Crăciun din 2023.

Vezi și:

Lucrările la centrul pentru vârstnici din Calea Baciului avansează

Ce eveniment are planificate Casa de Cultură a Studenților pentru 2025

banner