Fotbaliștii de la CFR Cluj au remizat luni, 10 octombrie, în deplasare, împotriva formației UTA Arad, scor 1-1, în cea de-a 13-a etapă din sezonul regulat al Superligii. Astfel, elevii lui Dan Petrescu urcă pe poziția a treia a clasamentului, cu 22 de puncte obținute în 11 meciuri disputate, cu două mai puține decât liderul Farul Constanța (30 de puncte), respectiv Rapid București (25 de puncte).
Prima mare ocazie de gol le-a aparținut, în cel de-al treilea minut al jocului, gazdelor. În urma unei lovituri de la colțul terenului, fundașul Alexandru Benga a reluat cu capul, iar mingea a trecut puțin pe lângă poarta apărată de Simone Scuffet. Ulterior, arădenii au cerut lovitură de la 11 metri, după o intervenție a lui Cephas Malele asupra lui Benga.
Zece minute mai târziu, Daniel Bîrligea putea deschide scorul pentru oaspeți. Atacantul clujenilor a primit o centrare perfectă de la Cristian Manea, însă, deși se afla singur cu portarul, acesta a trimis balonul în bara transversală, iar norocul nu a fost de partea sa. În minutul 17, Philip Otele a scăpat singur cu Scuffet, dar goalkeeper-ul ardelenilor a avut o altă intervenție decisivă și a salvat golul.
CFR Cluj deschide scorul – ocazii numeroase pe stadionul din Arad
În minutul 30, Claudiu Petrila a primit o pasă în careu de la Nana Boateng și, după un dribling în fața apărării, a șutat la firul ierbii. Portarul arădenilor a reușit să respingă în corner, în urma căruia a venit golul. Ciprian Deac a centrat la prima bară, iar același Boateng a lovit precis mingea cu capul și l-a învins pe Florin Iacob.
Mijlocașul clujenilor își putea trece în cont dubla, după o fază foarte frumos lucrată de echipa sa. În urma unui atac condus de Manea, căpitanul Mario Camora a centrat pentru Boateng, care a șutat puternic în stâlpul porții lui Iacob. În cele din urmă, arbitrul a fluierat finalul primei jumătăți a partidei.
“Bătrâna Doamnă” egalează – autogol Kolinger, accidentare Deac
Odată începută repriza secundă, cele două formații au continuat să ofere un adevărat spectacol fotbalistic. Ambele au înregistrat ocazii la poarta adversă, însă, în minutul 59, UTA a găsit golul egalizator. La cea de-a 11-a lovitură de la colțul terenului a arădenilor, Alexandru Benga a reluat cu capul, iar fundașul Denis Kolinger și-a introdus balonul în propria poartă.
În minutul 72, Damian Isac a avut o intrare dură asupra piciorului lui Deac, în urma căreia decarul campioanei României nu a putut continua meciul. Inițial, centralul a arătat cartonaș galben pentru mijlocașul gazdelor, dar intervenția arbitrajului video a dus la eliminarea acestuia. UTA a continuat partida în zece oameni.
Aflați în inferioritate numerică, arădenii s-au retras în apărare. Totuși, în ciuda eforturilor depuse de elevii lui Dan Petrescu de a găsi golul victoriei, UTA a reușit să obțină un punct la finalul unei confruntări spectaculoase.
Pentru formația clujeană, urmează returul cu Slavia Praga, în cel de-al patrulea meci din grupele UEFA Conference League. Partida din Gruia va avea loc joi, 13 octombrie, de la ora 19:45.
VEZI ȘI:
Dan Petrescu, după victoria de la Praga: “Este cea mai importantă victorie din cariera mea”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: