Blockchain-ul, tehnologia care poate preveni falsificarea diplomelor

0

O echipă de IT-ști clujeni pasionați de tehnologia blockchain a gândit o soluție care poate preveni falsificarea diplomelor de studiu, în special a celor universitare. Această soluție a apărut în contextul în care România a fost zguduită de scandalurile falșilor medici, spune liderul echipei clujene, Tudor Ciuleanu, CEO al RebelDot, un spin-off care promovează inovarea.

Tudor Ciuleanu este fiul unul profesor renumit de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj, astfel că știe și din această perspectivă care sunt riscurile unei imposturi în domeniul medical. De aceea, el este dispus să își ofere serviciile pentru a crea un sistem care să prevină falsificarea diplomelor de studiu.

Concret, diplomele să fie integrate într-o bază de date on-line creată cu ajutorul blockchain-ului. Acest sistem permite publicarea și consultarea diplomelor de către cei în drept, însă nimeni nu poate șterge sau modifica informațiile publicate. Astfel, cei în drept, cum ar fi autoritățile și angajatorii, pot verifica diplomele și competențele pe care le-au dobândit viitorii lor angajați. În acest mod, dispare posibilitatea de a frauda sistemul, explică Tudor Ciuleanu, în cadrul emisiunii BuzzIT, moderată de Claudiu Pădurean.

VBM Soft