CÂND se va circula pe cei 17,9 km ai Autostrăzii Transilvania între Iernut și Chețani

0

Asociația Pro Infrastructură (API) susține că Astaldi-Max Boegl se apropie cu pași rapizi de finalizarea tronsonului de 17,9 km al Autostrăzii A3 Transilvania între Iernut și Chețani.

“Se execută lucrări la giratoriile și devierea drumului național 14A din nodul rutier Iernut, rigole, taluze și alte detalii finale pe restul traseului.

Stratul final de uzură este așternut în proporție de aproximativ 70%, iar parapetele în jurul valorii de 50%, urmând să fie executate marcajele rutiere.

Este de așteptat ca Astaldi-Max Boegl să își apere blazonul și să accelereze aceste ultime lucrări, astfel încât să circulăm în luna septembrie pe acest tronson extrem de important ce constituie o centură rutieră pentru localitățile Iernut și Luduș”, scriu cei de la API.