Campania ”Cu un zâmbet mai aproape de sănătate” se desfășoară în 29 martie, pe esplanada BT Arena. Copiii și părinții sunt așteptați la consultații stomatologice gratuite. 26 de medici stomatologi voluntari vor putea consulta, gratuit, pe cei care vor veni la cele două unități mobile de lângă BT Arena.
Un studiu cu privire la sănătatea orală, realizat la nivel național arată că unul din 10 români nu s-a spălat niciodată pe dinți. La nivel mondial, 3,5 miliarde de persoane suferă de afecțiuni orale, iar peste 50% dintre europeni sunt afectați de parodontită.
Bolile orale sunt cele mai frecvente afecțiuni din rândul tuturor bolilor care afectează omenirea, reprezentând o problemă semnificativă de sănătate publică. Numărul estimat de cazuri de boli orale la nivel mondial depășește cu aproximativ 1 miliard totalul cazurilor celor cinci principale boli netransmisibile (tulburări mintale, boli cardiovasculare, diabet, boli respiratorii cronice și cancer) la un loc.
În România, 48,2% dintre copiii cu vârste cuprinse între 1-9 ani prezintă carii dentare netratate, iar incidența cancerului oral plasează țara noastră pe locul 5 în Europa. Aceste date subliniază necesitatea unor programe de prevenție și conștientizare la nivel național.
Conform raportului OMS privind situația din Europa, publicat în aprilie 2023, peste 530 de milioane de copii suferă de carii netratate ale dinților de lapte, iar 796 de milioane de adulți sunt afectați de boli parodontale. Afecțiunile orale reprezintă o povară semnificativă pentru sistemele de sănătate din multe țări, afectând oamenii pe tot parcursul vieții prin durere și disconfort, deși, în mare parte, pot fi prevenite.
Prevalența cariilor dinților de lapte în rândul copiilor cu vârste între 1 și 9 ani, în regiunile OMS Europa, a fost de 33,4% (294 de milioane de persoane). În România, această valoare este mai ridicată, ajungând la 48,2%.
Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” organizează, în luna martie, cea de-a doua ediție a campaniei „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate”, un proiect de informare și educare privind sănătatea orală.
Evenimentul se desfășoară în contextul Zilei Mondiale a Sănătății Orale, marcată anual în 20 martie, inițiativă are ca scop promovarea unor măsuri eficiente pentru îmbunătățirea sănătății orale la nivel global.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: