Ce are poezia cu Prefectura? Vezi cum s-a desfășurat #Geamulcupoezie, o campanie marca FICT

0

Oficialități, oameni de cultură și medici clujeni au scris poezii pe geamurile din oraș. Echipa Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT) s-a plimbat prin centru, cu carioci speciale, ca să scrie versuri pe geamurile unor localuri și stabilimente care au acceptat acest lucru. FICT a lansat, astfel, o nouă ediție a proiectului #Geamulcupoezie. 

Organizatorii FICT au implicat oamenii din comunitatea clujeană pentru a aduce poezia mai aproape de trecători.

Anul trecut, Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) a lansat proiectul „Geamul cu poezie”, o inițiativă care dorește să aducă oamenii mai aproape de lectură. Peste douăzeci de cafenele, magazine și instituții din Cluj-Napoca și-au transformat ferestrele în spații dedicate poeziei.

Anul acesta, proiectul merge la un nou nivel și va implica și mai mulți oameni. Din acest motiv, au invitat personalități clujene ca să li se alăture în demersul de scriere a poeziilor. Printre invitați s-au numărat: Maria Forna (prefect Cluj), Mihnea Blidariu (actor la Teatrul Național Cluj, muzician al trupei Luna Amară),  Florin Estefan (director Opera Cluj), Cristian Ursu (director UPU Cluj).

Maria Forna
Maria Forna (Prefect Cluj)

„Acest proiect nu este doar despre noi, echipa FICT. Este despre fiecare local, magazin sau instituție care ne-a oferit o fereastră pe care să scriem versuri, despre fiecare trecător care citește poeziile și, acum, despre oamenii pe care i-am provocat să ni se alăture”, transmit organizatorii.

Despre „Geamul cu poezie”

Proiectul „Geamul cu poezie” a fost inițiat în toamna anului 2023 de scriitorul Gabriel Bota, director FICT, care a început să scrie poezii pe geamul de la ușa intrării în bloc.

Despre FICT

Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) a fost conceput în anul 2013 cu scopul de a susține cultura română.
În timp, FICT a devenit mai mult decât un festival, în prezent este o umbrelă sub care au loc diferite evenimente care au în centru cartea și care au loc fie cu recurență fie ocazional, în funcție de diferite nevoi culturale.
Festivalul Internațional de Carte Transilvania are loc în fiecare an, în toamnă, adunând cele mai importante edituri naționale. În cadrul acestuia au loc zeci de evenimente, printre care se numără lansări de carte, întâlniri cu scriitori români și internațional, dezbateri pe teme de actualitate, concerte, spectacole de teatru, recitaluri de poezie. Festivalul reunește astfel an de an diverse laturi ale artei într-un proiect unic european, contribuind direct la stimularea interesului pentru cultură și lectură.
FICT are un caracter educativ, științific, cultural și social, având scopul promovării cercetării științifice, a culturii române, a spiritului civic, susținerii publicațiilor științifice de specialitate, a materialelor de popularizare, organizării de manifestări științifice și expoziționale.

VEZI ȘI:  Ilie Bolojan anunță sprijin financiar pentru familiile afectate de inundații

Proiect inedit al FICT- Poezii scrise pe geamurile mai multor localuri din Cluj

banner