Ce prevede OM 7: un oraș în carantină, zboruri anulate, restricții pe șosea

0

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a prezentat Ordonanța Militară numărul 7 adoptată sâmbătă. Pe lângă instituirea măsurii de carantinare în orașul Țăndărei, județul Ialomița, documentul prevede noi restricții pentru companiile aeriene și cele care efectuează transport rutier de mărfuri sau persoane.

Cine iese și intră într-un oraș aflat în carantină

Carantina instituită în Țăndărei înseamnă că în oraș este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru:

a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi a aprovizionării populaţiei;

b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicațiilor şi transporturilor.

Măsurile vor fi aplicate de poliție și armată.

Zboruri anulate, restricții pe șosea

OM 7 suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Turcia și Iran și din aceste țări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.

Măsura se aplică începând cu data de 5 aprilie 2020, ora 23.00, ora României.

Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania și din aceste țări către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 8 aprilie 2020.

Restricțiile nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Ordonanța militară prevede că sunt permise zborurile efectuate de toți operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităților competente din țara de destinație.

De asemenea, se suspendă transportul rutier internațional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia, Spania, Franța, Germania, Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos și Turcia și din aceste țări către România, pe toată perioada stării de urgență.

La intrarea în România, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, care nu prezintă simptome asociate COVID-19, completează o declarație pe propria răspundere, al cărei model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor, prin care își asumă locația unde pot fi contactați în perioada dintre curse.

Aceștia nu se supun măsurilor de izolare la domiciliu/ carantinare, cu condiția asigurării de către angajator a materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19.

Prevederile se aplică în mod corespunzător conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care de deplasează în interesul desfășurării profesiei din Romania într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în România, ca stat de rezidență al conducătorului auto, indiferent dacă deplasarea se face la bordul autovehiculului de transport marfă sau prin mijloace individuale sau în cont propriu. Aceștia trebuie să prezinte, la intrarea în România, o adeverință de salariat, asumată de angajator.

Alte reguli pentru conducătorii autovehiculelor de transport marfă

Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, care tranzitează teritoriul României, nu sunt obligați să completeze, la intrarea pe teritoriul României, declarația epidemiologică, dacă respectă următoarele condiții minimale:

a) utilizează doar coridoare de tranzit și puncte pentru trecerea frontierei de stat situate la capetele acestor coridoare, aprobate de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor și Ministerul Afacerilor Interne, fiind interzisă abaterea de la acestea;

b) tranzitarea teritoriului României se face într-un interval de timp minim, fără a depăși 48 de ore de la intrarea în România, incluzând și perioadele de staționare pentru odihna zilnică normată;

c) staționarea autovehiculului se realizează exclusiv în parcări situate pe coridoarele de tranzit, marcate în mod corespunzător.

(2) În cazul nerespectării condițiilor prevăzute la alin.(1), conducătorul autovehiculului va fi obligat să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea sa. Autovehiculul poate fi preluat, în acest caz, de un reprezentant al deținătorului.

(3) La intrarea în România, conducătorul auto este obligat să aplice, pe părțile vitrate ale autovehiculului (parbriz), un colant special pus la dispoziție de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, respectiv să păstreze asupra sa formularul de tranzit al cărui model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor.

banner