Consiliul Județean Cluj a realizat un proiect de amenajare a satelor Mărgău și Răchițele, în colaborare cu Primăria Mărgău.
În ceea ce privește centrul satului Răchițele, Consiliul Județean a propus lucrări de refațadizare, de amenajare de locuri de parcare auto și velo, dar și de amenajarea zonelor pietonale și a spațiilor verzi. De asemenea, este urmărită și refacerea parapetului ce împrejmuiește Valea Stanciului. Proiectul propus face parte dintr-un plan mai amplu ce vizează amenajarea sitului “Cascada Răchițele”.
Centrul satului Mărgău urmează să primească locuri noi de joacă și parcuri pentru copii, iar Consiliul Județean are în plan să refacă împrejmuirile și parapetele de la nivelul văii ce traversează satul.
“Nefiind necesară realizarea unui plan urbanistic zonal, am creionat aceste idei de amenajare a zonei centrale pentru două sate, extrem de pitorești, specifice zonei montane a județului Cluj. În acest fel, am propus primăriei Mărgău o viziune de dezvoltare și amenajare rurală, de care aceasta va trebui să țină cont în momentul în care va solicita autorizația de construire și demararea efectivă a proiectelor de execuție. Păstrarea caracterului local și uniformizarea urbanistică a patrimoniului construit din zona rurală reprezintă o prioritate și o constantă a activității instituției pe care o conduc”, declară Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: