CFR Cluj, învinsă cu un singur gol de Lazio – campioana României va lupta în Gruia pentru calificare

0

Fotbaliștii de la CFR Cluj au fost învinși joi, 16 februarie, în deplasare, de formația Lazio Roma, scor 1-0, în turul dublei manșe din șaisprezecimile UEFA Conference League (UECL). Astfel, campioana României păstrează șanse pentru calificarea în etapa următoare a playoff-ului și va lupta, peste o săptămână, în fața fanilor din Gruia, pentru a se impune în fața unuia dintre cei mai puternici adversari din competiția europeană.

Prima mare ocazie de gol le-a aparținul gazdelor. În cel de-al nouălea minut al jocului, Sergej Milinkovic-Savic a primit o centrare în careul de 16 metri și s-a aflat singur în fața lui Simone Scuffet, însă goalkeeper-ul clujenilor a avut o primă intervenție decisivă și a salvat golul.

Cartonaș roșu pentru fundașul lui Lazio – italienii joacă cu om în minus

În minutul 15, Ermal Krasniqi a driblat trei jucători italieni și urma să scape singur spre poartă, însă a fost faultat de fundașul central Patric. Surprinzător, arbitrul central a acordat cartonașul roșu, iar gazdele au continuat partida în 10 oameni. Lovitura liberă de la marginea careului a fost executată de același Krasniqi, dar balonul a trecut peste poartă.

Deși au rămas cu un om în minus, italienii au fost cei care au continuat să controleze jocul. În minutul 34, Mattia Zaccagni a reușit o pătrundere în careul ardelenilor, însă Yuri Matias a fost cel care s-a opus de această dată. Zece minute mai târziu, Milinkovic-Savic a trimis al doilea șut pe spațiul porții lui Scuffet, însă acesta a reținut fără probleme mingea.

Italienii deschid scorul – Immobile înscrie la ultima fază a primei reprize

În ultimul minut din prelungirile primei reprize, gazdele au beneficiat de o lovitură liberă periculoasă. Felipe Anderson a centrat perfect pentru Ciro Immobile, care se afla liber în careul de 16 metri, iar super-atacantul lui Lazio a deschis scorul, cu un șut puternic care l-a învins pe Scuffet. Astfel, italienii au intrat la vestiare cu un avantaj de un gol pe tabela de marcaj.

Repriza secundă a început în forță pentru oaspeți, care au încercat să mențină cât mai mult posesia în jumătatea adversă, însă nu și-au putut crea ocazii clare de a marca. În minutul 65, italienii au beneficiat de un corner, iar Felipe Anderson a trecut prin fața golului, după ce mingea a fost deviată de Matias Vecino. Trei minute mai târziu, Manuel Lazzari a pătruns foarte bine spre poarta clujenilor, dar fundașul Andrei Burcă a blocat șutul acestuia.

În ciuda eforturilor ardelenilor de a găsi golul egalizator, gazdele nu au scăpat jocul de sub control și au reușit să mențină rezultatul. În minutul 84, Krasniqi a primit o pasă la marginea careului italienilor, însă kosovarul a recentrat greșit mingea. În cele din urmă, arbitrul a fluierat finalul jocului, iar CFR Cluj va reveni în țară cu speranțe pentru calificarea în optimile UECL.

Până la returul cu SS Lazio, pentru elevii lui Dan Petrescu, urmează, tot în fața fanilor din Gruia, duelul cu formația FC Argeș, în cea de-a 11-a etapă din returul sezonului regulat al Superligii. Acesta va avea loc duminică, 19 februarie, de la ora 17:00.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Dan Petrescu, înaintea primului duel cu Lazio Roma: “Portarul trebuie să fie într-o formă fantastică”

Dan Petrescu, după înfrângerea de la Craiova: “Nu putem avea pretenții la titlu cu așa apărare”

CFR Cluj pierde duelul de la Craiova și nu reușește să revină pe poziția de lider al Superligii