Cluj-Napoca se confruntă cu o rată de infectare în creștere galopantă: 6,39 cazuri la mia de locuitori (un punct în plus față de ieri).
Prefectul Tasnádi István Szilárd spune însă că în urma discuțiilor cu Direcția de Sănătate Publică nu s-a luat o decizie în privința carantinării municipiului reședință de județ.
“Nu se ia în calcul carantinarea. Am vorbit cu domnul Moisescu (șeful DSP – n.red.), a fost la mine, s-a schimbat modalitatea de calcul.
Până azi se lua în calcul perioada 9-22 pentru azi, de pildă, și cei confirmați erau plasați pe uat-uri.
De azi, perioada de referință este 6-19 martie (se ia o marjă de 3 zile la ambele extreme) și se adună toate testele efectuate cu rezultat pozitiv și în funcție reședința declarată de cel testat pozitiv se alocă la incidența uat-ului respectiv.
Nu există carantină obligatorie peste o anumită rată. Carantina o propune DSP-ul în funcție de analiza efectuată pe fiecare uat în parte”, a declartat Tasnádi István Szilárd.
397 de cazuri noi la 24 de ore
Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel:
- Rata incidenţei pe judeţul Cluj : 5,05;
- În ultimele 24 de ore, 397 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj;
- Total număr de teste 2.142 din care 1.106 diagnostic grupe de risc, 475 teste efectuate la cerere și 561 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 424.058 de teste, la nivelul județului Cluj;
- 83 persoane internate în ATI;
- Total vindecați și externați 2.103 din care 1.634 din județul Cluj;
- Total decedați 595 din care 341 din județul Cluj.
- În acest moment sunt internați 682 de pacienți, din care 635 din județul Cluj.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: