Un miros insuportabil a revenit în comunele din jurul municipiului Cluj-Napoca. În urma sesizărilor făcute în acest sens de către cetățeni, Prefectura Cluj a anunțat, marți, că au fost verificate zonele Aiton-Tureni-Feleacu. Potrivit instituției, pe raza comunei Tureni, în perioada 25.03.2024 – 12.04.2024, au fost anunțate activități de fertilizare organică a terenurilor.
„Activitatea este reglementată potrivit Ghidului de bune practici agricole, iar în această perioadă se utilizează îngrășăminte de natură organică, de origine animală sau îngrășăminte chimice, iar fermierii / utilizatorii au obligația de a anunța unitatea administrativ teritorială, unde se desfășoară operațiunea de fertilizare, cu privire la începutul și durata campaniei de utilizare.
Această activitate a fost anunțată primăriei Tureni, informația fiind diseminată în comunitate, conform prevederilor legale, întrucât poate fie generatoare de disconfort olfactiv,” au transmis reprezentanții Prefecturii.
O situație similară a avut loc vara trecută, când mirosul persistent devenise o problemă pentru locuitorii din Cluj-Napoca. Puteți citi mai multe despre acest subiect AICI și AICI.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: