Cod galben la Cluj de ploi, descărcări electrice, vijelii și grindină

0

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi, 18 iulie, o atenționare de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru cea mai mare parte a țării. Avertizarea de Cod Galben este valabilă pentru județul Cluj și în Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania și local în Dobrogea și Maramureș. Codul galben este valabil până vineri, 19 iulie la ora 02:00.

Temperaturile la nivelul Clujului vor varia ziua între 24 și aproape 30 de grade, iar în timpul nopții vor coborî până la 20 de grade. Astfel, clujenii vor avea parte de nopți tropicale în această perioadă ploioasă.

Potrivit meteorologilor, Codul Galben este în vigoare de joi de la ora 10:00 până vineri la ora 2.00 în zona de munte, Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania și local în Dobrogea și Maramureș.

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, care se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.