Cântărețul italian Zucchero nu va mai concerta la Cluj în această vară. Managmentul artistului a luat decizia de a amâna o serie de concerte din cadrul turneului mondial, care urmau a fi susținute în țările din zona est-europeană afectată de războiul care are loc în Ucraina.
În consecință, concertele celebrului artist, ZUCCHERO “SUGAR” Fornaciari, care ar fi trebuit să se desfășoare în data de 5 iulie 2022 pe stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca și pe 7 iulie 2022 la Sala Palatului din București, au fost reprogramate și se vor desfășura pe 6 iulie 2023, la Sala Palatului din București și pe 8 iulie 2023 la stadionul Cluj Arena.
Zuccheră amână concertul de la Cluj
Biletele deja achiziționate pentru concertele din luna iulie a acestui an, rămân valabile pentru noile date din 2023, au anunțat organizatorii.
Persoanele care doresc să solicite o rambursare sau un voucher valabil pentru alte concerte organizate de aceleași companii organizatoare, se pot adresa agențiilor de bilete sau punctelor de vânzare de unde au fost cumpărate biletele, în perioada 20 iunie 2022 – 20 iulie 2022.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: