Consilierii locali USR îi cer primarului Emil Boc să creeze rute alternative la șantierul metroului

0

Consilierii locali ai USR Cluj-Napoca au cerut primarului PNL, Emil Boc, să comande un studiu de circulație referitor la axa Est-Vest a orașului. Consilierul local Călin Groza crede că acest studiu este absolut necesar, deoarece această axă va fi blocată din momentul în care vor începe lucrările pe șantierul viitorului metrou.

Propunerea consilierilor USR a fost formulată sub forma unui amendament la proiectul de buget pentru 2023. În total, consilierii USR au depus 67 de amendamente.