banner

Cum luptăm cu alergiile și care sunt cele mai frecvente și cele mai periculoase?

1

O alergie este o reacție a organismului în care intervine sistemul imunitar în incercarea de a se apăra față de substanțe din mediul înconjurător, pe care le consideră agresive. Aceste substanțe pot fi acarienii din praful de casă, polenul, unele alimente, unele medicamente, acestea fiind cele mai frecvențe alergii.

O alergie se manifestă diferit, de la vârsta copilăriei până la vârste adulte. Se poate manifesta cu grețuri, vărsături, diaree, ca o criză de astm bronșic, manifestări de rinită, conjunctivită sau prin urticarie, dermatita (eczemă).

Pentru unele tipuri de alergii, cum ar fi cele respiratorii, există tratamente specifice care să inducă toleranță. Altele, cum sunt cele alimentare, pot persista toată viața, de exemplu alergiile la arahide, care sunt considerate cele mai grave alergii.

Află mai multe despre alergii, cum pot fi combătute sau ce simptome prezintă, dar și cât de periculoase pot fi de la conf. dr. Corina Bocșan, medic primar alergologie și imunologie clinică, invitată la Doctor online, la Via Cluj TV.

Răspunde la aceste întrebări conf. dr. Corina Bocșan, medic primar alergologie și imunologie clinică, invitată la Doctor online, la Via Cluj TV.

Dacă o răceală durează mai mult de șapte zile, o răceală de sezon persistă, iar strănuturile nu mai trec cu lunile, specialiștii nu exclud posibilitatea instalării unei alergii.

Printre cele mai frecvente forme de alergii se află cele alimentare și cele la praf și la polen. Aflați din emisiune ce tratamente și măsuri pot fi luate pentru a diminua disconfortul produs de alergii, dar și pericolul presupus de acestea.

Redactor: Adelina Vedinaș

banner