Curtea Constituțională a anulat vineri turul 1 al alegerilor prezidențiale, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Nu e clar dacă turul 1 se va relua cu aceeași listă de candidați. Potrivit unei surse, anularea alegerilor vizează întreg procesul electoral. Altfel spus, alegerile vor fi luate de la zero, candidații trebuind să se înscrie din nou și trebuind să treacă prin procesul de validare de la Biroul Electoral Central, anunță G4Media.
Judecătorii CCR s-au reunit vineri dimineață în ședință, iar la ora 14.35 au luat o pauză, urmând să revină în ședință la ora 15.00.
CCR a primit joi și vineri mai multe cereri de anulare a alegerilor.
Întrebată despre o eventuală anulare a turului 1, Elena Lasconi a declarat vineri la Radio România Actualități că “dacă s-ar întâmpla să se anuleze primul scrutin ar fi o stare de tensiune îngrozitoare în societate. Haideți să lăsăm să aleagă românii”.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: