Dan Nistor (36 de ani) a semnat prelungirea contractului cu Universitatea Cluj în ultimele zile din 2024 și va rămâne la gruparea antrenată de Ioan Ovidiu Sabău până în 2026. Acum, direct din cantonamentul din Antalya, unde pregătește partea a doua a sezonului competițional, jucătorul clujenilor a vorbit despre prelungirea contractului și despre echipa la care nu ar mai semna niciodată.
„N-aș mai semna niciodată cu CFR, dacă aș putea da timpul înapoi. Asta aș schimba, cu CFR nu aș mai semna niciodată.
Dacă voi câștiga, nu câștig în fața lui CFR, câștig în fața celor 5 echipe care vor intra în play-off”, a spus Nistor, în Antalya.
Dan Nistor a semnat cu CFR Cluj în iulie 2017, atunci când a plecat de la Dinamo. Nu a rezistat foarte mult în Gruia și s-a întors la Dinamo după doar jumătate de an, în ianuarie 2018.
Chiar dacă a ajuns la 36 de ani, mijlocașul ofensiv este unul dintre cei mai în formă fotbaliști din SuperLiga României. În acest sezon, Dan Nistor a înscris 6 goluri și a oferit 4 pase decisive pentru liderul ”U” Cluj, însă nu s-a ferit să vorbească despre retragere.
”Decarul” a dezvăluit că ia în calcul să renunțe la fotbal în momentul în care nu va mai putea da randamentul pe care îl dă în acest moment.

”Dacă nu o să pot să mai alerg sau nu o să dau randamentul, cu siguranță că voi ridica mâna. O să zic că atât pot, la revedere, sănătate și numai bine”, a spus Dan Nistor.
”Da, am semnat. (n.r. Te simți ca la 20 de ani?) Nu chiar ca la 20, dar mă simt bine. Să vedem ce se va întâmpla pe viitor. Condițiile, echipa de aici, suporterii. Mi-am făcut foarte mulți prietenii și asta m-a făcut să rămân.
Mijlocașul a fost ”motorul” lui U Cluj în această stagiune, iar ”Șepcile Roșii” au încheiat prima parte a campionatului pe prima poziție, la egalitate cu FCSB. Nistor a ajuns la formația din Ardeal în februarie 2023.
”Decarul Universității, Dan Nistor (36 de ani), continuă în tricoul Șepcilor roșii. Nistor a semnat prelungirea contractului scadent în vara anului 2025 și va fi jucătorul lui “U” și în stagiunea 2025-2026.
Fotbalistul sosit la Universitatea în luna februarie a anului 2023 a debutat pentru „studenți” la doar patru zile de la venirea la “U”, într-o remiză, 2-2 în deplasare cu Chindia Târgoviște (17 februarie 2023). Nistor a devenit într-un timp foarte scurt una dintre piesele de bază ale angrenajului echipei noastre și a strâns nu mai puțin de 80 de meciuri în toate competițiile pentru “U”, reușind să marcheze 26 de goluri și să ofere 17 pase decisive. În stagiunea precedentă (2023-2024), acesta a fost golgheterul echipei, punctând de 14 ori și contribuind cu alte zece assist-uri.
În actualul sezon, Nistor a evoluat în toate cele 21 de etape disputate până acum în Superligă. Mijlocașul „Șepcilor roșii” a contribuit cu șase goluri și patru pase decisive, fiind ales de suporteri #OmulMeciului în trei rânduri, la finalul partidelor cu CFR Cluj (3-2), din Gruia, Rapid București (2-0) și Oțelul Galați (2-0).
Odată cu transferul la Universitatea și aparițiile constante în primul 11, Nistor a avut ocazia de a intra în primii zece fotbaliști români în ceea ce privește numărul de prezențe în prima divizie. Cu 463 de apariții pe prima scenă, Dan Nistor ocupă poziția a 8-a, la doar două meciuri distanță de locul 7, ocupat de Paul Cazan”, au transmis oficialii ”U” Cluj într-un comunicat.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: