Daniel Bîrligea (24 de ani) a bătut palma cu FCSB, după cum a anunțat Gigi Becali (66 de ani), patronul „roș-albaștrilor”, în cursul zilei de marți. Atacantul care a marcat 29 de goluri în 101 meciuri pentru formația din Gruia a fost deja prezentat oficial. Gigi Becali a plătit mai bine de două milioane de euro pentru a-l dezlega de CFR Cluj.
Gigi Becali a dezvăluit că jucătorul va încasa un salariu de 25.000 de euro lunar și a semnat un contract valabil 5 ani, cu o clauză de reziliere de 15 milioane de euro. Becali a transmis că afacerea cu CFR Cluj l-a costat mai mult decât se aștepta în primă fază, totul după ce Dan Șucu, principalul finanțator al Rapidului, a intrat pe fir.
„Sunt foarte fericit că sunt aici. Am fost foarte bine primit, Sunt pregătit pentru luptă. Sincer, de al ora 3 până la 10 cred că am avut 70 de apeluri. La un moment dat i-am spus agentului să rezolve el că eu vreau să mă odihnesc. Ai nevoie de încredere ca să faci rezultate.
Am primit încredere și vreau să răsplătesc cu fapte. Aveam apeluri peste apeluri, dar eram fericit că voi face un pas în față. Tot ce a ieșit în presă e adevărat, au fost și ofertele din Rusia.
Ne pregătim pentru meciurile mari din Europa. Eu am decis tot, cum a zis și domnul Becali. Agentul e cu partea birocratică. Deziciile le iau eu. Dacă nu voiam să vin aici, nu veneam”, a spus Bîrligea, potrivit GSP.
1,6 milioane de euro este cota de piață a lui Bîrligea, conform Transfermarkt. 4 goluri și 3 assist-uri în 11 meciuri a adunat Daniel Bîrligea în acest sezon la CFR Cluj.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: