Banii europeni disponibili pentru investiții vor transforma radical comunitatea locală, este de părere președintele Ordinului Arhitecților din România – filiala Transilvania, Daniela Maier. Ea crede că această transformare a orașului trebuie să implice specialiști din cât mai multe domenii, de aceea sugerează reprezentanților administrației locale să invite la dialog nu doar arhitecți și urbaniști, ci și sociologi, cadre universitare, medici, specialiști în comunicare și, în general, pe toți cei care doresc să se implice în dezbaterea referitoare la viitorul orașului.
Daniela Maier crede că trebuie mapate toate oportunitățile de investiții și apoi să existe o prioritizare clară a lor. Abia după ce toate aceste lucruri sunt puse pe hartă există premisele luării unor decizii corecte, mai spune arhitectul Daniela Maier, prezentă în emisiunea România Via Cluj, moderată de Claudiu Pădurean.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: