Domeniul schiabil Vlădeasa, modernizat printr-un proiect european de aproape 10 milioane de euro

2

Domeniul schiabil Vlădeasa se pregătește pentru o transformare majoră. Primăria comunei Săcuieu vrea să atragă fonduri europene de 9,8 milioane de euro pentru modernizarea și extinderea zonei montane, astfel încât aceasta să devină atractivă nu doar iarna, ci și pe timpul verii.

Autoritățile locale consideră că singura soluție viabilă pentru revitalizarea stațiunii este finanțarea europeană, după ce varianta privată s-a dovedit imposibil de realizat. Planul prevede o cofinanțare de 50%, motiv pentru care primăria va trebui să contracteze un credit.

„Vlădeasa are nevoie de o investiție strategică. Fondurile europene acoperă o parte importantă din costuri, iar restul îl vom asigura prin cofinanțare. Este un prim pas pentru renașterea domeniului schiabil”, a precizat primarul Cuc Gheorghe.

Turism sustenabil și activități pe tot parcursul anului

Proiectul, implementat prin ADR Nord-Vest, vizează amenajări în zona Săcuieu, respectând normele europene care interzic intervențiile în ariile naturale protejate.

Autoritățile locale mizează pe un concept de turism de patru anotimpuri. Infrastructura va fi gândită astfel încât zona să atragă vizitatori și în timpul verii, prin activități montane și recreative.

„Nu putem să depindem doar de zăpadă. Dacă oferim atracții și vara, putem crea locuri de muncă permanente și asigurăm sustenabilitatea proiectului”, a adăugat edilul.

Următoarea etapă: documentații și studii pentru finanțarea europeană

În perioada următoare, Primăria Săcuieu va întocmi documentațiile necesare pentru exercițiul financiar 2027–2032. Printre acestea se numără studiile de favorabilitate, esențiale pentru a demonstra că investiția are potențial real și pentru a evita eșecul altor proiecte similare din țară.

Ambiția administrației locale este ca Vlădeasa să fie inclusă în lista proiectelor strategice europene, ceea ce ar asigura finanțarea și recunoașterea zonei ca viitoare destinație turistică de referință în Munții Apuseni.

Vezi și:

PAS înainte, dar cât de departe e Moldova cu adevărat? – Analiză rezultate alegeri 2025


banner