Drepturi salariale recuperate de sindicaliștii clujeni din învățământ

0

Membrii de sindicat afiliați Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean (SLIPC) au primit o tranșă din plata unor drepturi salariale restante, stabilite prin hotărâri judecătorești, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit acestuia, plata se va face eșalonat, pe 5 ani, câte o tranșă pe an. În primul an s-au acordat drepturi în valoare de 5%, în al doilea 10%, în al treilea și al patrulea an câte 25% și în al cincilea an, 35%, drepturi actualizate cu rata inflației și dobânda aferentă.  Aceste sume sunt primite membrii de sindicat cadre didactice și personal didactic auxiliar, pentru care le-au fost recalculate salariile pentru perioada 2017-2021.

În fapt, există două tipuri de drepturi salariale recalculate câștigate prin instanță. Una se referă la recalcularea sporilor de dirigenție, gradație de merit și învățământ special. Cealaltă este reîncadrarea pe tranșe de vechime corecte.

Aceste sume au fost plătite beneficiarilor de drept înainte de sărbătorile pascale.

banner