În urma furtunii care și-a făcut simțită prezența în întreg județul Cluj, mai multe localități au fost afectate. În Cluj-Napoca mai multe străzi au fost inundate și blocate, iar în județ mai mulți copaci au căzut pe carosabil.
Efecte semnificative ale furtunii s-au resimțit mai ales în zona de munte a judeţului. Au fost semnalate situații în care traficul rutier a fost îngreunat sau chiar blocat pe mai multe drumuri județene din cauza copacilor căzuți pe carosabil și a aluviunilor provenite de pe versanții aflați în vecinătatea carosabilului.
Zonele cele mai afectate au fost:
- DJ 107T Măguri-Răcătău-Măguri, mai exact pe sectorul de drum situat în zona defileului
- DJ 107N, pe sectorul de drum cuprins între Mânăstirea „Înălțarea Domnului” din Muntele Rece și localitatea Plopi
Astfel, în cursul zilei de ieri, pe drumul județean DJ 107T Măguri Răcătău – Măguri s-a acționat prompt cu utilaje specifice în vederea degajării carosabilului în zonele afectate. În urma intervenției rapide, traficul rutier a fost reluat, acesta desfășurându-se în condiții normale.
Vezi și:
Avertizare RO-Alert la Cluj-Străzi inundate și copaci căzuți
Prognoza meteo pentru Cluj- A scăpat județul Cluj de caniculă?
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: