Cu ploaia ca semnătura familiară și zeci de mii de pași de dans deja înregistrați, Electric Castle 2025 și-a deschis porțile în sunete de rock, techno și house, marcând un debut memorabil pentru fanii festivalului. Punctele de atracție tradiționale – panourile foto de la literele „EC”, castelul și noua atracție „la rață” – au fost rapid cucerite de participanții entuziasmați.
Prima seară a fost dominată de emoție și energie. Trupa Iris, alături de legendarul Cristi Minculescu, a aniversat 35 de ani de carieră cu un concert spectaculos care a captivat atât fanii vechi, cât și o nouă generație. Energia s-a transformat rapid în euforie grație DJ-ului Yousuke Yukimatsu, care, după ce a învins o boală grea, și-a propus să trăiască viața la intensitate maximă – și a reușit să transmită acest spirit publicului, într-un set vibrant de techno și break beat.
Ziua Justin Timberlake
Joi este „ziua Justin Timberlake” la Electric Castle, iar așteptările sunt pe măsură. Superstarul american a sosit deja în România, însoțit de o echipă de aproape 100 de persoane – dansatori, muzicieni și tehnicieni. Show-ul său de pe scena principală este programat pentru ora 22:30 și promite un tur de forță prin hiturile care i-au adus 10 premii Grammy, 4 Emmy și titlul neoficial de „Prince of Pop la castel”.
Rock, punk și întâlniri memorabile
Până la momentul culminant al serii, fanii vor avea parte de o doză puternică de rock în Hangar, unde urcă pe scenă Bad Nerves și Refused, trupa suedeză care își ia rămas bun de la fanii din Europa de Est chiar la Bonțida. Prima apariție în România o au și irlandezii de la The Scratch, cunoscuți pentru show-urile lor virale de stradă.
În afara scenelor, festivalul propune o serie de întâlniri unice. Actorul Victor Dorobanțu, interpretul personajului Thing din „Wednesday”, vine cu povești din culisele sezonului 2 al serialului. Întâlnirile au loc în zona tematică „Poarta Nevermore” și la „Cimitirul” Electric Castle, iar doritorii pot face fotografii sau asculta anecdote din platourile de filmare.
Debutul seriei EC Talks aduce în fața publicului nume cunoscute din radio și film: Liana Stanciu, Cristian Hrubaru, Mara Bugarin și Christine Cizmaș, care vor vorbi despre cariere, inspirație și povești din culisele industriei creative.
Festivalul continuă cu peste 70 de activități
Pe lângă muzică, festivalul oferă peste 70 de activități interactive și zone tematice, completând o experiență unică de festival. Programul complet, hărțile, informațiile logistice și activările pot fi consultate în aplicația oficială Electric Castle sau pe www.electriccastle.ro.
Vezi și:
Justin Timberlake, în centrul unei controverse înainte de concertul de la Electric Castle
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: