Emil Boc: Arborii de pe strada Universității vor fi păstrați

0

Primarul Emil Boc a decis să păstreze arborii maturi de pe strada Universității, după ce mulți reprezentanți ai societății civile au contestat decizia inițială de a-i muta. Concret, din cei 18 arbori deja plantați vor fi păstrați 16.

Doi dintre arbori, care au fost plantați acum doi ani, vor fi mutați. De asemenea, vor fi plantați încă 31 de arbori.

Emil Boc a declarat că a cântărit toate punctele de vedere și a dat dreptate celor care au cerut păstrarea arborilor maturi, pentru că beneficiile păstrării sunt mai mari decât cele ale înlocuirii actualilor arbori cu copaci mai tineri.

Primarul Clujului spune că va promova regula 3 – 30 – 300. Aceasta presupune că fiecare cetățean, de acasă, să vadă minim 3 arbori, 30 la sută din suprafața cartierelor să fie acoperită cu coronamentele arborilor, iar fiecare locuință să se afle la cel mult 300 de metri de un spațiu verde.

Declarațiile primarului au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă.


banner