Emil Boc: Putem semna contractul centurii metropolitane a municipiului Cluj-Napoca

1

Primarul Emil Boc a anunțat, joi, 17 aprilie, că va fi semnat contractul de execuție a centurii metropolitane a Clujului, după ce Hotărârea de Guvern cu actualizarea indicatorilor tehnico-economici a fost publicată în Monitorul Oficial.

„Avem centură metropolitană. Azi noapte a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern prin care sunt actualizați indicatorii tehnico-economici la centură, deci putem semna contractul și să ne apucăm de treabă.

Avem o centură metropolitană de 42,13 km, cu 32 de km drumuri de legătură, 20 de noduri rutiere, 35 de km de piste de biciclete, o lucrare cu 5 tuneluri în valoare de peste 1,2 miliarde de euro”, a spus Boc.

În ședința de miercuri a Guvernului a fost aprobată HG pentru reaprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţii „Drum TransRegio Feleac TR 35, Etapa I Centura Metropolitană TR 35 şi Drumuri de Legătură”, judeţul Cluj.

„Finanțarea obiectivului de investiți se realizează din fonduri externe nerambursabile Programul Transport (P.T.) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii”, conform HG.

Conform documentelor, investiția totală se ridică acum la 9.3 miliarde lei, față de 8.6 miliarde lei cât era estimată anul trecut. Finanțarea va fi făcută din fonduri nerambursabile PT 2021-2027, fonduri de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor, cât și prin alte surse legale.

”Faza 1 – Valoarea totală a investiției: 6.870.109.000 lei cu TVA, din care C+M 4.753.961.000 lei cu TVA Faza II – Valoarea totală a investiţiei: 2.523.554.000 lei cu TVA, din care C+ M 1.736.485.000 lei cu TVA”, potrivit documentului citat.

Asocierea formată din firmele Dimex-2000 Company (lider), Hydrostroy Ad (Bulgaria), Integral Inzenjering AD Laktasi (Muntenegru) și alți 19 subcontractanți sunt cei care vor realiza lotul 2 al centurii metropolitane a Clujului.

Vezi și: Spitalele din Cluj asigură permanența medicală de Paște – Ce unități sunt deschise între 18 și 21 aprilie