EMOȚIONANT: Clujenii continuă să fie incredibil de generoși cu refugiații

7

Clujenii continuă să arate o generozitate impresionantă. În fiecare zi, convoaie întregi de ajutoare pentru refugiați pleacă spre Sighetu Marmației, Siret sau Satu Mare, acolo unde voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez se află la datorie încă din primele ore ale războiului.

La aceste eforturi participă și alte organizații neguvernamentale, precum Jurnal de Bine, Caritas, CERT Transilvania sau Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei din Cluj. Printre cei mai implicați voluntari se numără Rocsana Contraș, alături de care se află și fiica ei, Raela, în vârstă de doar 16 ani.

Generozitatea nu este privilegiul celor care locuiesc în Cluj-Napoca. Locuitorii comunelor din jur, precum Chinteni și Apahida, și-au oferit locuințele pentru a-i caza pe refugiați. În Apahida, a fost organizat chiar un grup de whatsapp, spune primarul Grigore Fati.

Echipa Via Cluj TV s-a implicat în ajutorarea refugiaților prin voluntariat și prin sprijin material și îi îndeamnă pe toți cei care pot să facă la fel.

Mai multe detalii, în reportajul marca Via Cluj TV.