Europa a înregistrat cea mai caldă lună martie din istorie, de când există date meteo înregistrate. La nivel global temperatura medie a fost cu +1,6 grade Celsius peste cea a perioadei preindustriale. Cele mai mari anomalii, în Europa de Est, inclusiv în România.
Potrivit serviciului climatic Copernicus al UE, temperatura medie la nivelul solului în Europa a fost în luna martie 2025 de 6,03 °C, cu +2,41 °C peste media perioadei 1991-2020, cea mai afectată fiind partea de est a continentului, inclusiv România.
Totuși, în privința precipitațiilor, în România acestea au fost mai aproape de nivelul normal, dar s-au înregistrat anomalii puternice în vestul continentului, mai ales în Peninsula Iberică (Spania).
Aceste date plasează luna martie 2025 ca fiind cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa, unde înregistrările statistice încep din 1940, iar datele meteorologice sunt estimate începând din 1850.
La nivel global, luna trecută a fost a doua cea mai caldă lună martie, cu o medie de 14,06 grade Celsius, fiind puțin sub media lunii martie de anul trecut. 20 din ultimele 21 de luni au înregistrat o temperatură medie la nivel global ce depășește pragul de +1,5 grade Celsius peste perioada preindustrială. 2024 a fost cel mai fierbinte an înregistrat vreodată.
Principalul motor al schimbărilor climatice îl reprezintă emisiile de gaze cu efect de seră din arderea combustibililor fosili, așa cum ar fi benzina și produsele petroliere, gazele și cărbunele.
Mai multe detalii puteți afla pe site-ul publicației biziday.ro
Vezi și:
Reacția Universității Tehnice din Cluj-Napoca cu privirea la acuzațiile de abuz
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: