Europa Centrală și de Est-sub semnul inundațiilor

0

Meteorologii susțin că inundațiile din acest weekend, din Europa Centrală și de Est, sunt printre cele mai grave din ultimii cel puțin 30 de ani. Cehia a fost cea mai afectată, cu sute de mii de locuințe rămase fără electricitate. Cele mai multe decese, totuși, sunt în România.

Țările din Europa Centrală și de Est au fost afectate de ploi abundente. Bilanțul indică nouă decese, dintre care șase în România, iar restul în Polonia și Austria. În Cehia, sunt patru persoane date dispărute.

Meteorologii cehi spun că, în doar trei zile, precipitațiile au atins echivalentul dintr-un interval de 3 sau chiar 4 luni. Sute de mii de locuințe au fost avariate în timpul weekendului în toate țările vizate de furtună, iar numeroase poduri au fost luate de ape.

Furtuna Boris, așa cum a fost denumită, care traversează Europa Centrală și de Est, a fost provocată de faptul că aerul rece din nord s-a amestecat cu umezeala adusă de apele neobișnuit de calde din Marea Mediterană și Marea Neagră, „iar o zonă cu presiune scăzută s-a format în mijlocul unei zone cu presiune ridicată”, sub influența vântului puternic.

Cauza unor astfel de evenimente meteorologice puternice este încălzirea globală.

Hidrologii din România au prelungit avertizările de inundații. Codul Roșu este valabil până marți, 17.09.2024, la ora 12 pe râurile din bazinele hidrografice Bârlad și Prut. Județele vizate sunt Iași, Vaslui, Galați.

Codul Portocaliu este valabil până marți, 17.09.2024, la ora 18, pe râurile din bazinele Bărlad, Siret, Prut, Jijia, conform site-ului Biziday.

Vezi și:

Pompieri clujeni trimişi în zonele afectate de inundaţiile catastrofale din Galaţi şi Vaslui

Vreme instabilă în următoarea perioadă pe teritoriul Clujului