FC Universitatea Cluj continuă să investească în viitorul fotbalului românesc! Clubul „studenților” a semnat un parteneriat strategic cu ACS Viitorul Târgu Frumos, având ca scop dezvoltarea, monitorizarea și promovarea tinerilor sportivi printr-un sistem comun de pregătire și selecție.
Prin această colaborare, Academia FC Universitatea Cluj își extinde aria de recrutare către zona Moldovei, oferind șanse reale jucătorilor talentați formați la ACS Viitorul Târgu Frumos de a face pasul spre una dintre cele mai performante academii din țară.
În prima etapă, tinerii cu potențial vor fi atent monitorizați și evaluați de reprezentanții Academiei Universitatea Cluj, având posibilitatea de a evolua ulterior în competițiile naționale de elită dedicate juniorilor.
Parteneriatul include și o aliniere metodologică și tactică între cele două cluburi. Antrenorii de la ACS Viitorul Târgu Frumos vor beneficia de planuri de antrenament moderne, ghiduri metodologice și materiale adaptate filozofiei Academiei Universitatea Cluj. Totodată, aceștia vor participa periodic la stagii de formare și sesiuni demonstrative organizate de clubul ardelean, consolidând astfel o punte de dezvoltare între cele două centre de excelență.
„Prin această colaborare, dorim să creăm un sistem unitar de pregătire, care să ofere tinerilor șansa de a-și atinge potențialul maxim și de a deveni viitorii jucători de elită ai României”, se arată în comunicatul oficial al clubului clujean.
Vezi și:
„SciFest: The Science of the Micro-Universe” – Festivalul care aduce știința mai aproape de oameni
	Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:
		















                
