Starea de alertă va înceta în România – Care sunt restricțiile care dispar

1

Guvernul României a decis că starea de alertă care a fost instituită pentru a gestiona pandemia de COVID-19 din țara noastră, va înceta. Astfel, starea de alertă dispare în 8 martie, la miezul nopții. 

„Mâine (marți, 8 martie ) este ultima zi în care rămâne activă starea de alertă, generată de nevoia de a gestiona pandemia de COVID-19. Sunt abilitat să vă comunic că va rămâne ultima zi. Guvernul nu va prelungi starea de alertă. Ca atare, mâine, la miezul nopții, va expira starea de alertă în România. În privința situațiilor privind formularul de localizare a pasagerului și a certificatului verde, Ministerul Sănătății, în perioada imediat următoare, va clarifica reglementările privind cele două categorii de documente”, a declarat ieri Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Odată cu ridicarea stării de alertă, a apărut și o serie de propuneri în ceea ce privește anumite restricții. Astfel, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că masca de protecție nu va mai fi obligatorie în spațiile deschise, potrivit digi24.

„Remarcați scăderea constantă la nivelul tuturor indicatorilor. Evoluția ratei de pozitivitate este în jur de 15% din totalul testelor care se efectuează zilnic, un trend descendent al numărului de decese. Există o anumită întârziere față de scăderea numărului de cazuri ale persoanelor internate la ATI. Totuși, trendul acesta descrescător”, a declarat Alexandru Rafila.

„Este vorba despre accesul fără certificat electronic COVID în centrele comerciale, instituțiile publice, hoteluri, pensiuni și restaurante. De asemenea, creșterea limitei de la 30 la 50% din capacitatea maximă a spațiului, fără restricții de interval orar – ăsta cred că e un lucru așteptat de multă lume – pentru competiții sportive, activitățile din cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole, concertele în aer liber, conferințe, workshop-uri, săli de sport și piscine”, a adăugat Alexandru Rafila.

O altă propunere făcută de acesta este posibilitatea organizării de evenimente private cu participarea a maxim 200 de persoane, conform digi24.

În ceea ce privește desfășurarea activității didactice la nivelul învățământului superior, universitățile își pot continua activitatea online. În baza autonomiei universitare, fiecare instituție de învățământ superior își poate alege regimul de desfășurare a activității.

OUG 99/2021: Universitățile pot continua în modul online și după ridicarea stării de alertă.

VEZI ȘI

Cât de dependentă este România de gazul rusesc și cum stau alte state europene (viacluj.tv)

Primăria Baciu a obținut finanțare pentru construirea unei creșe (viacluj.tv)