În urma furtunii devastatoare care a lovit Cluj-Napoca, pompierii au fost mobilizați atât în oraș, cât și în comuna Florești. Furtuna a dus la inundarea mai multor străzi și subsoluri, iar numeroase vehicule au rămas prinse în ape.
Potrivit raportului ISU Cluj, au avut loc intervenții la 15 subsoluri, 10 locuințe, 3 curți, 3 garaje și o hală a unui operator economic. De asemenea, pompierii au fost solicitați pentru a stinge un incendiu provocat, se pare, de un trăsnet.
„În urma fenomenelor meteorologice, forțe de la toate detașamentele ISU Cluj au intervenit în Cluj-Napoca, dar și în comuna Florești. Astfel, pompierii au desfășurat intervenții pentru a evacua apa după cum urmează:
– 15 subsoluri
– 10 locuințe
– 3 curți
– 3 garaje
– o hală a unui operator economic
De asemenea, pompierii au ajutat 2 persoane să iasă dintr-un autoturism aflat pe strada Aurel Vlaicu, acesta fiind blocat în apă. S-a intervenit pentru a degaja 2 arbori, dintre care unul căzut pe un autoturism pe strada Izlazului.
În paralel, pompierii de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca au fost solicitați în localitatea Someșu Rece, la un incendiu care a distrus o locuință de aproximativ 40 mp. La fața locului s-au deplasat echipajele de la Gilău și Florești, iar incendiul a pornit cel mai probabil din cauza trăsnetului. Din fericire, în urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime”, a transmis ISU Cluj.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:

















