Fundația Doina Cornea va avea un Centru pentru Investigarea Crimelor Comunismului

0

Fundația Doina Cornea a decis înființarea Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului. Activitatea acestui centru va fi asigurată din bugetul fundației, care se bazează pe donatori privați, cu precădere. Centrul va fi coordonat de arheologii Marius Oprea și Gheorghe Petrov.

Fundația Doina Cornea a fost creată pentru a continua munca luptătoarei anticomuniste de la Cluj. Din această toamnă, în cadrul fundației va funcționa un Centru pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Deja, arheologii Marius Oprea și Gheorghe Petrov au coordonat o acțiune de cercetare organizată sub egida fundației, în cimitirul în care sunt înmormântați foștii deținuți politici uciși în lagărul din Periprava, după cum spune Gheorghe Petrov.

Marius Oprea și Gheorghe Petrov au făcut parte, până recent, din Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.