Internet of Things Student Challenge la UTCN: 40 de echipe concurează pentru marele premiu

3

Finala competiției studențești Internet of Things Student Challenge va fi
una acerbă, cu un număr record de echipe înscrise în acest an. Câștigătorul va fi ales dintre cele 40 de echipe înscrise și va primi o finanțare în valoare de 5.000 de euro pentru transformarea prototipului într-un produs.

Evenimentul va avea loc miercuri, 19 martie, începând cu ora 14:00, la UTCN HUB, strada Barițiu nr. 4-6.

Ajunsă la cea de-a opta ediție, competiția este organizată de Departamentul de Automatică din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca și reprezintă singurul concurs de proiecte în domeniul IoT din România. În cadrul concursului, echipele formate din studenți și-au transpus în practică ideile din domeniul IoT. Aceștia au realizat prototipuri demonstrative, dar au scris și articole științifice.

Internet of Things Student Challenge nu este doar o competiție, ci și un program care
oferă studenților posibilitatea de a dezvolta soluții și de a transforma produse de la
idei la prototip, cu sprijinul cadrelor academice din Departamentul de Automatică, a
celor mai buni mentori din domeniul ICT și al specialiștilor din industria de profil din
România.

Programul oferă patru luni de mentorat, dezvoltare intensivă de prototipuri, explorarea ecosistemului de dezvoltare din România și consolidează totodată legătura dintre mediul academic și sectorul industrial.

Competiția Internet of Things Student Challenge a demarat în 2016 sub egida celei de-a 20-a ediție a Conferinței Internaționale IEEE AQTR 2016 (International Conference on Automation, Quality and Testing, Robotics), care a avut loc la Cluj-Napoca, România, în zilele de 19-21 mai 2016.

AQTR este un forum internațional pentru cercetători în domeniul automatizării, calității, testării și roboticii. Acesta reunește cercetătorii, producătorii de echipamente, dezvoltatorii de software și utilizatorii finali pentru a discuta tendințele actuale și direcțiile viitoare ale
tehnologiilor de control și testare și aplicațiile lor industriale și sociale în sectorul privat și în cel public.

Vezi și:

Elevii premianți, admiși fără examen la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul UTCN

Incediu la căminele UTCN – Niciun student nu a fost rănit

 

 

 

 

banner