Iordana, vechiul soi de struguri românești care supraviețuiește în sudul Transilvaniei

0

Unul dintre cele mai interesante vechi soiuri românești de struguri este Iordana. Acest soi supraviețuiește în sudul Transilvaniei, mai ales în județul Sibiu. Un rol deosebit în păstrarea nucleului genetic al acestui soi îl are Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, care a cumpărat și dezvoltă podgoria Apoldia Maior.

Vița-de-vie din soi Iordana are o perioadă îndelungată de vegetație, cuprinsă între 180 și 210 zile. De aceea, acest soi este plantat pe pantele cu expunere sudică. Strugurii din soiul Iordana sunt recoltați în ultimele zile ale lunii septembrie sau în primele zile ale lunii octombrie.

Producția de struguri variază între 12.000 și 16.000 de kilograme la hectar, însă, în unii ani, poate ajunge până la 20.000 de kilograme la hectar. Vinul din acest soi are culoare galben-verzuie și o aciditate ridicată. De aceea, acest vin este foarte bun pentru a fi șampanificat. Vinul poate fi consumat tânăr, fără să necesite învechire.

Vinul bun este întotdeauna mai apreciat dacă este servit alături de o brânză de calitate foarte bună. Așa este brânza maturată produsă de fermierii locali din comuna sălăjeană Sâg. Fabrica de brânză din Sâg a fost dezvoltată în parteneriat cu specialiștii Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect al GAL Poarta Transilvaniei.