Anul acesta, cea de-a 12-a ediție Jazz in the Park Festival va avea loc între 30 august-1 septembrie 2024, în cadrul Parcului Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Din 2025, însă, organizatorii anunță schimbarea perioadei de desfășurare a festivalului.
În cadrul conferinței de presă care a avut loc înainte de începerea ediției de anul acesta, cu numărul XII, organizatorii au surprins prin declarațiile despre organizarea festivalului de anul viitor.
Până acum, festivalul Jazz in the Park era cunoscut drept primul festival din toamnă, perioada de organizare a acestuia fiind la finalul lunii august sau începutul lunii septembrie. Ediția cu număril XIII a „Jazz in the Park”, din anul 2025 va fi organizată la începutul lunii iunie, datele vehiculate fiind 6-8 iunie 2025.
Festivalul a găzduit până acum peste 450 de concerte de jazz cu artiști internaționali și este
astăzi unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen. În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei „Best Small European Festival”, la cea de-a XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards.
De asemenea, organizatorii au anunțat și faptul că participanții de anul acesta la Jazz in the Park vor avea posibilitatea să afle unul dintre headlinerii de anul viitor, în premieră, la standurile special amenajate pentru comercializarea abonamentelor pentru ediția de anul viitor.
Mai multe detalii despre ediția de anul viitor puteți găsi în materialul de mai jos:
Vezi și:
VIDEO: Jazz in the Park Festival revine cu surprize la cea de-a XII-a ediție
Clujul devine gazda uneia dintre cele mai importante competiții de jazz din Europa
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: