Legalizarea Homeschooling-ului în România este propusă de ministrul Educației

2

Ministrul educației Daniel David vrea legalizarea homeschooling-ului în România. Acesta ar urma să se desfășoare „sub umbrela” unei școli care să monitorizeze progresul elevului, cu evaluări independente și raportări din partea familiei. 

Homeschooling-ul, fenomen ce a stârnit numeroase scandaluri, controverse și dispute în instanță în ultimii ani, este susținut de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, ca „o cale complementară acceptabilă” de asigurare a educației, atât timp cât, spune el, este în „situații de excepție”.
În declarațiile sale de luni, 19 mai, precum și în raportul de diagnostic cu privire la educația și cercetarea din România, prezentat tot luni, David promovează homeschooling-ul și propune câteva soluții de implementare, în condițiile în care această practică nu este acoperită de Constituția României, care impune ca învățământul să se asigure „în unități de stat, particulare și confesionale, în condițiile legii”.

„Eu cred că nu trebuie să ne ascundem de faptul că este o practică care există în diverse țări”, a declarat Daniel David, ministrul Educației și Cercetării.

„Eu cred că nu trebuie să ne ascundem de faptul că este o practică care există în diverse țări. Și am propus homeschooling-ul ca o situație educațională posibilă în România, pentru situații de excepție, nu ca o practic obișnuită, nu că o practică curentă, dar pentru o situație de excepție. O să vedeți în material principiile pe care le-am menționat acolo. Și eu cred că este un lucru corect să deschidem posibilitatea homechooling-ului, să nu mai avem aceste situații în care oamenii fac pe ascuns, după aceea se trezesc în fața legii că au probleme. Hai s-o facem, s-o reglementăm și cred că atunci lucrurile vor funcționa bine.” a declarat Daniel David, ministrul Educației și Cercetării.

Declarațiile integrale ale ministrului le puteți găsi pe site-ul publicației Edupedu.ro

Vezi și:

Evaluarea Națională pentru clasa a IV-a – Peste 6.000 de elevi susțin probele scrise în Cluj

Echipa de volei a UBB a devenit campioană națională și s-a calificat la Campionatul European Universitar