Marinela Marc despre greva profesorilor: “Salariile directorilor de școli sunt mai mici ca cele ale cadrelor didactice”

0

Greva cadrelor didactice, care urmează să aibă loc pe data de 22 mai, dacă vor fi strânse suficiente semnături, nu va rezolva problemele actuale ale cadrelor didactice și a sistemului de învățământ. Este opinia inspectorului școlar general al județului Cluj, Marinela Marc, exprimată în emisiunea România via Cluj. 

“Cu toții ne dorim salarii mai mari, ideal ar fi ca legea salarizării unitare să fie așezată pe niște principii sănătoase. Ar fi de dorit ca parlamentul să adopte o nouă lege a salarizării unitare, în care, să se așeze pe criterii juste, toate categoriile bugetare. Dacă ne referim la  cadrele didactice, salariile lor au tot crescut în ultimii ani, astfel încât directorii de școli au, de multe ori, salarii mai mici decât angajații.“, afirmă Marinela Marc, într-un interviu pentru Via Cluj TV.

Problema ar fi, în schimb, la personalul auxiliar și nedidactic, ale căror salarii sunt, într-adevăr mici. Chiar dacă problemele sistemului sunt un subiect dezbătut de mai mulți ani, o grevă care să sisteze întreaga activitate a cadrelor didactice nu pare a fi o soluție justificată pentru toți membri sistemului, a mai spus Marinela Marc. Mai mult, ea a declarat că o incetarea a actului educațional va afecta atât elevii, cât și profesorii, care vor trebui să recupereze orele pierdute.

Articol redactat de Timea Piper 

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Profesorii, în pragul grevei generale – cadrele didactice vor decide prin referendum dacă declanșează greva

Clujul, pe locul doi în topul național al veniturilor pentru angajați – află cât au crescut salariile în 2023

Protest al profesorilor clujeni – vezi ce solicită cadrele didactice

 

banner