CFR Călători anunță că îl premiază pe mecanicul care a reușit să frâneze la timp atunci când o autospecială de pompieri a forțat trecerea la nivel cu calea ferată lângă Câmpia Turzii. Prin mișcarea sa de reacție, mecanicul a reușit să evite un impact iminent.
„O autospecială din convoi a ignorat însă total semnalele de alertă date de tren. Chiar şi în aceste condiţii, mecanicul sesizând că aceasta se apropie de trecerea la nivel a luat măsuri de frânare rapidă a trenului. Astfel a reușit să evite producerea unei coliziuni tragice”, transmite CFR Călători într-un comunicat.
Autospeciala SMURD din convoi care a ignorat total semnalele de alertă date de tren, „a forțat milimetric trecerea pasajului punând în pericol de moarte atât pe pompierii din mașină, cât și pe călătorii din tren. Doar datorită profesionalismului mecanicului de locomotivă al CFR Călători, Stan Sorin Ioan, s-a evitat o tragedie iminentă”, mai spun cei de la CFR Călători.
Trenul IR 1734 şi-a continuat ulterior parcursul în condiții normale de siguranță a circulației.
Potrivit CFR Călători, Stan Sorin Ioan este angajat în cadrul Depoului Brașov SELC Teiuș din anul 2017 și este autorizat să conducă cinci tipuri de locomotive.
ISU Cluj a demarat o investigație disciplinară pentru a analiza situația și pentru a trage la răspundere pe cei vinovați de punerea în pericol a vieții membrilor echipajului de intervenție.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: